Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Premium implică responsabilitate: BMW Group consideră dezvoltarea durabilă şi gestionarea eficientă a resurselor ca teme centrale ale direcţiei sale strategice

BMW Group pune dezvoltarea durabilă şi utilizarea eficientă a resurselor în centrul direcției strategice a companiei. Președintele Consiliului de Administrație Oliver Zipse a anunțat primele detalii despre această direcție strategică la Munchen și a prezentat obiectivele fără precedent la nivelul industriei pe care compania și le-a stabilit până în 2030.

Mediu
·
Corporativ
·
Cifre şi informaţii corporate
·
Dezvoltare durabilă
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Related Links.

  • Consiliul de Administraţie şi conducerea executivă vor fi evaluate pe baza noilor obiective de dezvoltare durabilă.
  • Primele obiective CO2 pentru întregul ciclu de viaţă până în 2030.
  • Ţintele bazate pe date şi analize ştiinţifice formează baza pentru noile obiective.
  • Strategie de produs de anvergură: reducere CO2 majoră cu peste şapte milioane de automobile electrificate.
  • Emisiile de carbon în producţie şi centrele BMW, reduse cu 80% raportat la numărul de automobile produse.
  • BMW Group îşi propune cel mai durabil lanţ de aprovizionate din industrie.
  • Economia circulară ca viziune pentru gestionarea resurselor.
  • Zipse: "Dezvoltarea durabilă şi statutul premium vor fi conectate indisolubil în viitor".

 

München. BMW Group consideră dezvoltarea durabilă şi eficienţa resurselor ca teme centrale ale direcţiei strategice a companiei. Preşedintele Consiliului de Administraţie, Oliver Zipse, a anunţat astăzi, la München, primele detalii despre această direcţie strategică şi a prezentat obiectivele pe care compania şi le-a stabilit-o pentru etapa până în 2030. BMW Group se bazează pe o bază puternică: de-a lungul ultimilor ani şi decenii, compania a stabilit în mod repetat standarde în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă. Principiul îmbunătăţirii continue va rămâne în centrul strategiei de reducere a emisiilor de CO2 şi de creştere a eficienţei resurselor.

 

"Cred cu fermitate că lupta împotriva schimbărilor climatice şi modul în care folosim resursele vor decide viitorul societăţii noastre - şi al BMW Group. În calitate de companie auto premium este ambiţia noastră să fim lideri în dezvoltarea durabilă. Acesta este motivul pentru care ne asumăm responsabilitatea ferm şi facem ca aceste probleme să fie centrale pentru viitoarea noastră direcţie strategică", a spus Oliver Zipse. "Această direcţie strategică nouă va fi ancorată în toate diviziile - de la administraţie şi achiziţii până la dezvoltare şi producţie, cu punct final la vânzări. Ducem dezvoltarea durabilă la nivelul următor."

 

În cadrul acestui proces, BMW Group îşi stabileşte obiective clare pentru reducerea CO2 până în 2030. Pentru prima dată, acestea se extind pe întregul ciclu de viaţă: de la lanţul de aprovizionare, trecând prin producţie, până la sfârşitul fazei de utilizare. Obiectivul este de a reduce semnificativ emisiile de CO2 per autovehicul cu cel puţin o treime pe întregul spectru. Pentru o flotă de aproximativ 2,5 milioane de automobile, precum cea produsă de BMW Group în 2019, aceasta ar corespunde unei reduceri de peste 40 de milioane de tone de CO2 pentru ciclul de viaţă până în 2030.

 

Consiliul de Administraţie şi conducerea executivă vor fi măsurate în funcţie de obiectivele de dezvoltare durabilă

"Am făcut un angajament foarte clar faţă de Acordul Climatic de la Paris. Prin această direcţie strategică nouă, stabilim un curs care este în conformitate cu ţinta aflată cu mult sub două grade. Nu facem doar declaraţii abstracte - am dezvoltat un plan detaliat pe zece ani, cu obiective intermediare anuale pentru intervalul până în 2030", a spus Zipse. "Vom raporta progresele noastre în fiecare an şi ne vom măsura în raport cu aceste obiective. Indemnizaţiile Consiliului nostru de administraţie şi ale conducerii executive vor fi legate şi de acest lucru."

 

Începând cu anul viitor, BMW Group îşi va publica datele financiare şi dezvoltarea generală a afacerii într-un raport integrat care va include şi actualizări ale obiectivelor sale de dezvoltare durabilă. "Acest lucru transmite nu doar un semnal clar că modelul nostru de afaceri şi dezvoltarea durabilă le considerăm inseparabile, ci şi că vom supune activităţile noastre de sustenabilitate la un control extern şi independent mai larg decât în trecut - deoarece transparenţa este cel mai bun mod de a consolida credibilitatea", a declarat Zipse. BMW Group îşi bazează obiectivele pe recomandările recunoscutei Iniţiative Science Based Targets [https://sciencebasedtargets.org], căreia i se va alătura. Printre altele, acest lucru înseamnă că emisiile de CO2 provenite din producţia combustibililor sunt incluse şi ele (abordarea "well-to-wheel").

 

CO2 din producţie şi centre trebuie scăzut cu 80%

BMW Group poate influenţa direct emisiile de CO2 ale uzinelor şi centrelor sale, unde deja stabileşte reperul pentru gestionarea eficientă a resurselor. În acest domeniu, compania îşi propune cele mai mari reduceri din întreaga industrie până în 2030 - urmând astfel o cale mai ambiţioasă decât obiectivul de 1,5 grade de protecţie climatică. După ce a scăzut deja emisiile per vehicul produs cu peste 70% din 2006, BMW Group îşi propune acum ca până în 2030 să reducă emisiile (Scope 1 + 2) cu încă 80% faţă de nivelurile din 2019. Emisiile de CO2 vor fi mai mici de 10% faţă de ceea ce erau în 2006. Principala pârghie pentru aceasta este producţia, care generează aproximativ 90% din emisiile Scope 1 şi Scope 2 ale companiei.

 

Pe lângă aprovizionarea cu 100% energie verde începând cu acest an, BMW Group va investi în mod sistematic în optimizarea eficienţei energetice şi în utilizarea posibilităţilor de digitalizare. BMW Group aplică deja metode precum analiza datelor pentru a-şi eficientiza producţia - de exemplu, prin reducerea la minimum a pieselor reziduale în secţia de caroserii şi prin întreţinerea predictivă a utilajelor. Compania va continua extinderea suplimentară a surselor regenerabile de energie în centrele sale din întreaga lume. De asemenea, utilizarea hidrogenului verde poate juca un rol important în generarea de energie în locaţiile adecvate ale BMW Group.

 

În plus faţă de această reducere semnificativă, BMW Group va compensa complet, cu începere din 2021, emisiile de CO2 rămase (Scope 1 + 2) cu certificate corespunzătoare.

 

Reducerea emisiilor de CO2 pe şosele prin milioane de automobile electrificate

Obiectivul este de a reduce emisiile de CO2 de la automobile cu 40% pe kilometru condus. Pârghia principală este o strategie de produs de anvergură, cu o extindere masivă a mobilităţii electrice: în 10 ani, obiectivul este de a avea peste şapte milioane de automobile BMW Group electrificate (xEV, hibride plug-in şi electric) pe şosele, din care aproximativ două treimi dintre acestea cu tren de rulare full electric.

 

"Cele mai bune automobile din lume sunt sustenabile. Acesta este motivul pentru care conceptul de premium şi dezvoltarea durabilă vor fi conectate şi mai puternic în viitor", a spus Zipse. "Ne folosim competenţa tehnologică excepţională atât în hardware, cât şi în software nu numai pentru a face ca aceste automobile să fie de dorite, ci şi pentru a contribui la reducerea CO2 prin ele." În consecinţă, BMW Group este pe cale să îşi îndeplinească, în acest an, obiectivele CO2 de flotă în UE.

 

Strategia de produs: modele full electrice din gamele cu volum mare

BMW Group este deja un furnizor principal de automobile electrificate: până la sfârşitul anului 2021, BMW Group va oferi cinci automobile full electrice de producţie - BMW i3, MINI Cooper SE, BMW iX3, BMW iNEXT şi BMW i4. Un alt reper va fi generaţia viitoare a BMW Seria 7. Nava-amiral a mărcii BMW va fi disponibilă cu patru tehnologii de propulsie diferite: cu un motor diesel sau pe benzină foarte eficient, cu tehnologie mild-hybrid 48V, ca plug-in hybrid electrificat şi, pentru prima dată, ca model BEV full electric. Până în 2023, compania va avea 25 de modele electrificate pe şosele - jumătate dintre ele full electrice.

 

În plus faţă de BMW Seria 7, electrificarea vastă va fi extinsă în tot portofoliul de modele: exemple suplimentare ale "Power of Choice" vor fi modelele cu volum mare BMW X1 şi BMW Seria 5, care vor fi disponibile şi în viitor cu toate cele patru variante ale trenului de rulare - full electric, plug-in hybride, diesel şi pe benzină cu tehnologie mild hybrid 48V.

 

De asemenea, anul acesta, BMW Group a început să folosească şi conectivitatea extinsă a automobilelor sale pentru a creşte cantitatea de condus electric de către versiunile plug-in hybrid. În aproximativ 80 de oraşe europene, modelele cu tehnologie eDrive Zones trec automat în modul electric imediat ce intră într-o zonă verde predefinită. Deoarece disponibilitatea se extinde în mai multe ţări şi oraşe, va fi posibilă creşterea cantităţii de condus electric de către versiunile plug-in hybrid într-un număr tot mai mare de oraşe.

 

Ca parte a strategiei sale Efficient Dynamics, BMW Group va continua şi activitatea sa de reducere a consumul de combustibil al trenurilor de rulare convenţionale şi de a le face mai eficiente. Dezvoltarea continuă a tehnologiei mild hybrid 48V este un alt element al reducerii CO2.

 

CO2 în lanţul de aprovizionare: reducere semnificativă în loc de creştere mare

Odată cu creşterea mobilităţii electrice, va trebui să se acorde mult mai multă atenţie valorii adăugate din amonte (reţeaua de furnizori) pentru a reduce CO2 - de exemplu, luând în considerare producţia de baterii de înaltă tensiune, care este mare consumatoare de energie. Deoarece, fără măsuri de corecţie, ponderea din ce în ce mai mare a automobilelor electrificate ar însemna că emisiile de CO2 per automobill în lanţul de aprovizionare a BMW Group ar creşte cu mai mult de o treime până în 2030.

 

Compania nu doar că vrea să evite această creştere, dar şi să scadă emisiile de CO2 per autovehicul cu 20% faţă de nivelurile din 2019. Unul dintre modurile în care BMW Group face acest lucru este prin definirea amprentei de carbon a furnizorului drept criteriu de decizie în procesul de atribuire a contractului. Compania este primul producător de automobile care a stabilit obiective de CO2 concrete pentru lanţul său de aprovizionare, care cuprinde aproximativ 12.000 de parteneri de nivel 1 din întreaga lume care furnizează materiale şi componente pentru automobile, precum şi furnizori suplimentari care oferă echipamente de producţie sau instrumente. BMW Group are un volum total de achiziţii de peste 60 de miliarde de euro pe an, aproximativ două treimi din această sumă este destinată producţiei directe de automobile.

 

"CO2 trebuie redus în parteneriat între producători şi furnizori. Dacă vrei să-ţi convingi partenerii, trebuie să acţionezi ca model. În calitate de lider în dezvoltare durabilă, ceea ce spunem contează foarte mult pentru furnizorii noştri - aşa că ne valorificăm reputaţia în acest sens", a spus Zipse. "Obiectivul nostru este să asigurăm cel mai durabil lanţ de aprovizionare din întreaga industrie." Pentru a realiza acest lucru, BMW Group nu se concentrează doar pe nivelul de top al furnizorilor săi de nivel 1, ci încearcă şi să impună subiectul dezvoltării durabile de-a lungul întregului său lanţ de aprovizionare.

 

BMW Group a ajuns deja la un acord contractual cu producătorii de celule de baterii pentru ca aceştia să utilizeze energie verde pentru a produce celule de baterii de a cincea generaţie. Acest lucru va economisi în jur de 10 milioane de tone de CO2 în următorii zece ani. Aceasta este aproximativ cantitatea de CO2 pe care un oraş cu peste un milion de locuitori, precum München, o emite anual. Compania îşi va extinde în mod semnificativ propria utilizare a energiei verzi şi, în următorii ani, va colabora cu furnizorii de componente şi materii prime pentru a face acelaşi lucru pe întregul lanţ de aprovizionare. În acest fel, BMW Group îşi propune să se asigure că partenerii săi lupta împotriva schimbărilor climatice cu aceeaşi determinare şi impact ca ea însăşi.

 

Economie circulară pentru gestionarea responsabilă a resurselor

Pe lângă scăderea emisiilor de CO2, şi gestionarea resurselor joacă un rol central în modelul de afaceri al BMW Group: de exemplu, electromobilitatea nu se poate baza doar pe materiale primare pe termen lung. Fluxul de resurse de bază trebuie să se schimbe. Prin transformarea lanţului de reciclare într-unul mai transparent, BMW Group îşi propune să creeze materiale secundare de înaltă calitate şi să permită urmărirea utilizării efective a materiilor prime în ciclu. "Obiectivul nostru este clar: dorim să închidem suplimentar ciclurile materialelor pentru a proteja resursele finite ale naturii şi pentru a le folosi şi mai eficient”, a spus Zipse.

 

Automobilele trebuie să fie deja reciclabile în proporţie de 95% - dar procentul de material reciclat utilizat în automobilele noi este încă relativ mic. Acesta este motivul pentru care BMW Group intenţionează să crească ponderea materialelor reciclate  în automobilele sale până în 2030 - şi explorează şi scenarii de mare anvergură. Materialele reciclate (secundare) reduc substanţial emisiile de CO2 în comparaţie cu materialele primare: cu un factor aproximativ de 3-4 pentru aluminiu şi de 2-3 pentru cobalt, nichel şi litiu. Şi minimizarea cantităţii de extracţie necesară este esenţială pentru conservarea resurselor şi reducerea potenţialului de conflict - în special pentru materiile prime critice.

 

Economia circulară joacă un rol deosebit de crucial atunci când vine vorba de baterii de înaltă tensiune pentru automobilele electrificate, care utilizează o serie de materii prime critice. Chiar dacă Uniunea Europeană solicită în prezent o rată de reciclare de doar 50% pentru bateriile de înaltă tensiune, BMW Group s-a asociat cu specialistul german în reciclare Duesenfeld pentru a dezvolta o metodă care poate atinge o rată de reciclare de până la 96% - inclusiv pentru grafit şi electroliţi. BMW Group preia deja toate bateriile BMW de înaltă tensiune folosite la nivel mondial - chiar dacă nu există nicio cerinţă legală pentru a face acest lucru. Înainte de reciclare este etapa de utilizare second-life la fermele de depozitare a bateriilor, precum cea de la uzina BMW Group din Leipzig.

 

De asemenea, BMW Group are şi proiecte-pilot de instrumente digitale, până la tehnologia blockchain, pentru a urmări şi verifica fluxurile globale de mărfuri. Proiectul PartChain, de exemplu, permite colectarea de date rezistente la modificări şi verificabile constant în lanţul de aprovizionare. Mergând înainte, materiile prime critice în special, ar putea fi urmărite de la mină până la topitorie.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Information

RSS NEWS FEED.

Open Website

With the PressClub RSS service, you can also receive publications as a news feed. Choose from various topic-specific feeds as needed, or use the feed with the latest articles to stay up to date.

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Spanish
Updates
Top-Topic
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare