Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Revoluţie în tehnologiile de vopsire: în curând, uzina BMW Group din Leipzig va putea înlocui gazul natural cu hidrogen verde

Uzina BMW Group din Leipzig va folosi arzătoare flexibile pentru hidrogen în atelierul de vopsire. +++ Nedeljković, membru al Consiliului de Administraţie, responsabil pentru producţie: "Acest pas tehnologic demonstrează inventivitatea noastră." +++ Puterea hidrogenului şi în logistica uzinelor şi de transport. +++

Mediu
·
Tehnologie
·
Corporativ
·
BMW Welt, Museum, fabrici
·
Fabrici
·
Logistics
·
Dezvoltare durabilă
·
Producţie, reciclare
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Related Links.

Bucureşti/Leipzig. Uzina BMW Group din Leipzig este prima fabrică de automobile din lume care derulează un proiect-pilot pentru tehnologie de arzător nou dezvoltată, prin care permite uscătoarelor de vopsea să funcţioneze cu hidrogen verde. Noua tehnologie deschide calea pentru reducerea emisiilor de CO2 din utilizarea extinsă a gazului natural, un combustibil fosil. Milan Nedeljković, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, declară: "Acesta este un reper tehnologic în tehnologia vopsirii. Subliniază inovaţia noastră şi hotărârea noastră de a face producţia din ce în ce mai durabilă".

 

Astăzi, la Uzina BMW Group din Leipzig, Nedeljković şi directorul fabricii, Petra Peterhänsel, au lansat în comun primul arzător flexibil cu hidrogen pentru uscătoare de vopsea. Caracteristica specială a sistemului este că poate funcţiona cu hidrogen (H2), metan (CH4) sau un amestec al celor două. De asemenea, poate comuta între combustibili în timpul funcţionării. Iniţial, va funcţiona în operaţiuni de probă, o linie completă de uscare în atelierul de vopsit fiind transformată încă de anul viitor. În următorii ani, sistemele de arzătoare rămase vor fi convertite treptat şi ele, până când toate cele 68 din atelierul de vopsire din Leipzig vor utiliza noua tehnologie.

 

Sistemele inovatoare de arzător flexibil pentru combustibil au fost dezvoltate în colaborare cu compania Saacke din Bremen, Institutul Fraunhofer IFF din Magdeburg sprijinind integrarea conceptului de siguranţă.

 

Trecerea la arzătoare flexibile la combustibil pune bazele pentru ca uzina BMW Group din Leipzig să fie alimentată cu energie fără emisii CO2.

 

Dezvoltarea durabilă ca element-cheie în BMW iFACTORY

Reducerea emisiilor de CO2 este unul dintre obiectivele centrale ale BMW iFACTORY cu abordarea sa AGILĂ. VERDE. DIGITALĂ. În timp ce dezvoltarea durabilă, utilizarea optimă a resurselor şi circularitatea sunt în centrul atenţiei pentru conceptul VERDE, componenta AGILĂ a strategiei funcţionează pentru o producţie eficientă, precisă şi extrem de flexibilă. DIGITALĂ foloseşte eficient digitalizarea în ştiinţa datelor, inteligenţa artificială şi virtualizarea.

 

Pentru a deveni şi mai durabil, BMW Group elaborează soluţii specifice locaţiei pentru a reduce emisiile de CO2. Obiectivul este de a reduce producţia de CO2 din producţie cu 80% până în anul 2030, comparativ cu 2019 - nu doar prin utilizarea hidrogenului, ci folosind şi alte surse regenerabile de energie, cum ar fi energia geotermală şi cea fotovoltaică. Diferitele soluţii vor fi implementate în astfel încât să asigure un răspuns optim pentru fiecare situaţie.

 

 

 

Planuri de conectare la conducta de hidrogen

Pentru a rula noile sisteme de arzătoare pe hidrogen, va fi necesară o conductă pentru a se asigura că sunt disponibile în orice moment cantităţi suficiente de hidrogen verde. Pentru aceasta uzina din Leipzig intenţionează să folosească fiecare oportunitate oferită de industria în dezvoltare a hidrogenului din regiune. Sunt în derulare planuri de conectare a centralei la prima reţea de hidrogen pur până la jumătatea anului 2024.  Se va realiza o conexiune de 2 km la o conductă principală aflată la Sud de uzină. Astfel uzina va fi conectată, împreună cu partenerii săi din regiune, la o reţea regională de hidrogen care la rândul ei este legată la infrastructura naţională şi europeană de hidrogen.

 

Energia cu hidrogen în logistica uzinei şi de transporturi

Hidrogenul este de mult timp un combustibil de bază în logistica fabricilor. Prima staţie interioară de alimentare cu hidrogen din Germania a fost instalată în sediul fabricii în 2013, pentru a alimenta stivuitoarele şi remorcherele din intralogistică. Astăzi, aproape 10 ani mai târziu, uzina din Leipzig are cea mai mare flotă din Germania, cu peste 130 de stivuitoare cu pile de combustie. Aici există şi cinci staţii de hidrogen pentru intralogistică. Cea mai recentă, care se lansează în prezent, oferă alimentare complet automatizată.

 

De asemenea, BMW Group lucrează cu partenerii săi pentru a testa soluţii alimentate cu hidrogen pentru a sprijini decarbonizarea logisticii de transport şi dincolo de porţile fabricii şi este implicat în prezent în proiectele de cercetare H2HAUL şi HyCET. Hidrogenul este un combustibil promiţător pentru logistica transporturilor, deoarece permite realimentarea rapidă, sarcini utile mari şi o utilizare flexibilă. De asemenea, oferă o autonomie extinsă. Hidrogenul verde - produs cu energie din surse regenerabile - va deschide astfel calea către o logistică cu emisii reduse de carbon şi pe distanţe lungi.

 

Proiectul H2HAUL din Belgia, Germania, Franţa şi Elveţia lucrează la dezvoltarea şi pilotarea a 16 camioane alimentate cu pile de combustie cu hidrogen şi pentru a instala staţii de alimentare noi, de mare capacitate, pentru aprovizionare fiabilă cu combustibil. Lansat în 2019, H2HAUL va funcţiona timp de cinci ani, Germania contribuind prin testarea a două camioane cu pile de combustie pentru transportul între uzina din Leipzig şi Nürnberg.

 

În cadrul proiectului HyCET, BMW Group conduce un consorţiu pentru a promova dezvoltarea şi testarea camioanelor cu motoare termice cu hidrogen în logistica transporturilor. Cu o finanţare de proiect de 11,3 milioane de euro aprobată de Ministerul Federal pentru Digital şi Transport în luna septembrie a acestui an, HyCET îşi propune să demonstreze potenţialul camioanelor cu motoare termice pe hidrogen în logistica de transport şi să înfiinţeze două staţii de alimentare cu hidrogen pentru uz public.

 

Uzina din Leipzig - orientată de la început spre dezvoltare durabilă

"Dezvoltarea durabilă se află în ADN-ul uzinei din Leipzig, aşa cum este firesc", a spus directorul fabricii, Petra Peterhänsel. "Procesele eficiente şi durabile erau deja foarte importante pentru noi atunci când planificam instalaţia şi un rezultat foarte vizibil al acestui lucru sunt cele patru turbine eoliene care furnizează energie electrică către uzină." Ridicate în 2013, acestea furnizează 10 MW de putere (generând aproximativ 26 GWh/an). În 2017, a urmat un nou reper, când a fost deschisă ferma de baterii care cuprinde până la 700 de baterii de înaltă tensiune în regim second-life provenite de la automobile BMW i3. Bateriile sunt folosite pentru a stoca energie, cum ar fi cea generată de turbinele eoliene. Prin stocarea energiei în incintă, managementul local al energiei poate fi optimizat şi reţeaua electrică menţinută stabilă.

 

Reţeaua de producţie BMW Group

Timp de decenii, BMW Group s-a poziţionat ca un etalon în ceea ce priveşte tehnologia de producţie şi excelenţa operaţională în producţia de automobile. BMW iFACTORY. AGILĂ. VERDE. DIGITALĂ. reprezintă ţinta strategică a reţelei globale de producţie. Oferă răspunsuri la provocările transformării către mobilitatea electrică şi adoptă o abordare globală.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare