Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Manufacturing este cel mai mare exportator de automobile ca valoare, din SUA, pentru al nouălea an consecutiv

Valoarea exporturilor de la uzina din Carolina de Sud se ridică la aproape 9,6 miliarde de dolari. +++ 416.301 modele Sports Activity Vehicle şi Sports Activity Coupé au fost produse anul trecut în SUA. +++ Automobilele plug-in hybrid totalizează peste 16% din producţie. +++ Producţiei BMW X5 şi BMW X6 model 2024 începe în aprilie.

Tehnologie
·
Corporativ
·
BMW Welt, Museum, fabrici
·
Fabrici
·
Sistem de propulsie alternativă, mobilitatea viitorului
·
Producţie, reciclare
·
Electrification
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/Spartanburg. Pentru al nouălea an consecutiv, BMW Manufacturing a fost lider naţional în ceea ce priveşte exporturile de automobile ca valoare, potrivit datelor publicate de Departamentul de Comerţ al SUA. În 2022, uzina din Carolina de Sud a exportat 227.029 de automobile BMW din segmentele Sports Activity Vehicle şi Sports Activity Coupé, cu o valoare de export de aproape 9,6 miliarde de dolari. Modelele BMW produse la uzina din Spartanburg au fost exportate prin portul Charleston (Carolina de Sud, peste 182.000 de unităţi) şi prin alte cinci porturi din sud-est: Savannah (Georgia), Brunswick (Georgia), Jacksonville (Florida), Miami (Florida) şi Everglades (Florida). Peste 17.000 de automobile BMW au fost exportate pe calea ferată.

 

Pe parcursul anului 2022, Germania a devenit cea mai mare piaţă de export pentru BMW Manufacturing (15,5% din volumul exporturilor), urmată de China (13,5%), Coreea de Sud (12,8%), Canada (7,5%) şi Marea Britanie (5,6%).

 

"Comerţul liber şi pieţele deschise permit creşterea şi prosperitatea. BMW şi Carolina de Sud sunt un bun exemplu în acest sens", a declarat Milan Nedeljkovic, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru Producţie. "Sunt mândru de performanţa continuă a uzinei din Spartanburg, care contribuie la succesul BMW Group."

 

"Clienţii din întreaga lume continuă să caute automobile BMW de calitate premium fabricate în Carolina de Sud şi suntem mândri că suntem cel mai mare exportator de automobile ca valoare din ultimii nouă ani", a declarat Dr. Robert Engelhorn, preşedinte şi director executiv al BMW Manufacturing. "Succesul nostru se datorează forţei de muncă înalt calificate şi dedicate de la uzina din Spartanburg. Aceste realizări sunt semnificative şi întăresc în mod clar angajamentul continuu al BMW faţă de Carolina de Sud şi SUA."

 

Repere ale producţiei în 2022

Echipa de la uzina din Spartanburg a produs 416.301 de automobile Sports Activity Vehicle şi Sports Activity Coupé în cursul anului 2022, a doua cea mai mare producţie totală din istoria fabricii. Au fost patru puncte importante ale producţiei:

  • Lansarea noului BMW X7, care a inclus o transformare extinsă de design exterior şi interior şi o gamă extinsă de echipamente standard.
  • Lansarea noului BMW XM, primul automobil de înaltă performanţă cu un sistem de propulsie electrificat de la BMW M.
  • Producţia a 69.200 de automobile plug-in hybrid, reprezentând 16,6% din volumul total al fabricii (BMW X3 xDrive30e, BMW X5 xDrive45e şi BMW XM).
  • Modelele X ale uzinei din Spartanburg au reprezentat puţin peste 60% din toate automobilele BMW vândute anul trecut în SUA.

 

Cel mai important moment al anului a fost anunţul de către BMW Group a planului său de mobilitate electrică în SUA. În octombrie, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW Group, Oliver Zipse, a anunţat o investiţie de 1,7 miliarde de dolari, care include 1 miliard de dolari pentru pregătirea fabricii pentru producţia de automobile electrice şi 700 de milioane de dolari pentru construirea la Woodruff (Carolina de Sud) a unei facilităţi de asamblare a bateriilor de înaltă tensiune. Până în 2030, BMW Group va construi cel puţin şase modele electrice în SUA.

 

Începând din aprilie, fabrica va începe producţia modelelor actualizate BMW X5 şi BMW X6. Acestea includ noi detalii de design, echipamente standard extinse şi evoluţii în tehnologia digitală. Sistemul de propulsie plug-in hybrid al modelului BMW X5 xDrive50e vine cu o creştere semnificativă de autonomie.

 

Oficialii guvernamentali au apreciat succesul exporturilor BMW

"De peste trei decenii, angajamentul BMW faţă de Carolina de Sud continuă să demonstreze puterea parteneriatului", a declarat guvernatorul Carolinei de Sud, Henry McMaster. "Cu exporturi-record şi cea mai recentă investiţie în mobilitate electrică la uzina din Spartanburg, BMW arată lumii nu numai că statul Carolina de Sud deschide calea către succesul auto - dar şi că este o gazdă pentru viitorul industriei."

 

"Succesul continuu al BMW în Carolina de Sud este rezultatul direct al colaborării, al angajamentului şi al forţei de muncă incredibile necesare pentru a construi unul dintre cele mai bune automobile moderne din lume", a declarat secretarul de comerţ al Carolinei de Sud, Harry M. Lightsey Ill. "Pentru a rămâne în mod constant un lider global în vânzările la export de automobile şi a accelerarea viitorului electrificării automobilelor din graniţele noastre subliniază puterea şi fiabilitatea industriei auto din Carolina de Sud. Apreciem parteneriatul nostru cu BMW şi creşterea reciprocă pe care investiţia lor continuă a oferit-o atât uzinei din Spartanburg, cât şi statului Carolina de Sud."

 

"Felicitări BMW Manufacturing pentru că a fost desemnat cel mai mare exportator de automobile din SUA ca valoare pentru al nouălea an consecutiv", a declarat Barbara Melvin, preşedintele şi director executiv al SC Ports (Porturile din Carolina de Sud). "De aproape 30 de ani, SC Ports are un parteneriat puternic cu BMW Manufacturing. BMW exportă 60% din automobilele sale fabricate în Carolina de Sud în peste 120 de ţări prin Portul Charleston. Suntem mândri să sprijinim nevoile de transport maritim ale acestei companii automobile de clasă mondială şi aşteptăm cu nerăbdare succesul continuu pentru BMW."

 

Din 1992, BMW Group a investit aproape 12,4 miliarde de dolari în operaţiunile sale din Carolina de Sud. BMW Manufacturing este cea mai mare uzină BMW Group din lume, producând zilnic peste 1.500 de automobile. Fabrica este o parte importantă a reţelei globale de producţie a BMW şi joacă un rol esenţial în satisfacerea cererii mari de modele BMW Sports Activity Vehicle şi Coupé în SUA şi în întreaga lume. Aproape 60% dintre automobilele sale sunt livrate pe aproximativ 120 de pieţe globale, ceea ce face din BMW cel mai mare exportator de automobile ca valoare din SUA pentru nouă ani consecutivi. Portofoliul de modele include şase modele BMW X cu vânzări foarte bune, cinci modele X Motorsport şi trei modele X plug-in hybrid. Fabrica are o capacitate de producţie anuală de până la 450.000 de automobile şi are peste 11.000 de angajaţi.

 

BMW Manufacturing Co., LLC

BMW Manufacturing Co., LLC este o subsidiară a BMW AG din München (Germania) şi este producătorul global al modelelor Sports Activity Vehicle BMW X3, X3 M, X5, X5 M şi X7 şi Sports Activity Coupé BMW X4, X4 M, X6 şi X6 M; şi noul BMW XM. Pe lângă unitatea de producţie din Carolina de Sud, subsidiarele BMW Group din America de Nord includ operaţiuni de vânzări, marketing şi servicii financiare în SUA, Canada şi în toată America Latină; o uzină de producţie la San Luis Potosi (Mexic); şi o companie de design şi un birou de tehnologie în California. Pentru mai multe informaţii despre BMW Manufacturing, accesaţi www.bmwusfactory.com.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare