Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

IMSA: podium pentru BMW M Team RLL la Indianapolis - Paul Miller Racing câştigă titlul GTD

Connor De Phillippi şi Nick Yelloly, la comenzile prototipului #25 BMW M Hybrid V8, îşi asigură al cincilea podium al sezonului, după ce au terminat pe locul al treilea. +++Problemele tehnice ale #24 BMW M Hybrid V8 au făcut ca Philipp Eng şi Augusto Farfus să rămână în urmă la începutul cursei.+++Paul Miller Racing asigură câştigarea în avans a titlului la clasa GTD, după clasarea pe locul al treilea cu #1 BMW M4 GT3.

Customer Racing
·
BMW M Motorsport
·
LMDh
·
IMSA Series
·
GT Racing
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/Indianapolis. În penultimul weekend de curse al sezonului IMSA WeatherTech SportsCar Championship (serie IMSA) de la Indianapolis (SUA) au existat mai multe motive de sărbătoare pentru echipele BMW M Motorsport. Connor De Phillippi (SUA) şi Nick Yelloly (Marea Britanie) şi-au asigurat un loc pe podium, terminând pe locul al treilea în cursa de două ore şi 40 de minute cu #25 BMW M Hybrid V8 înscris de BMW M Team RLL. A fost al cincilea podium al celor doi în sezonul de debut al clasei GTP. La categoria GTD, piloţii Paul Miller Racing - Madison Snow şi Bryan Sellers (amândoi SUA) - au câştigat în avans titlul GTD după locul al treilea cu #1 BMW M4 GT3, apărând totodată şi titlul Sprint Cup câştigat în 2022.

 

În timp ce De Phillippi şi Yelloly şi-au croit drum, pe parcursul a 113 tururi pe legendarul Indianapolis Motor Speedway, spre podium de pe poziţia a şaptea avută la start, coechipierii lor din #24 BMW M Hybrid V8 au avut un ghinion. După doar nouă tururi, Philipp Eng (Austria) a trebuit să revină la boxe din cauza unor probleme tehnice. Abia după alte două opriri au putut fi rezolvate problemele electrice ale prototipului LMDh, permiţându-i lui Eng şi lui Augusto Farfus (Brazilia) să continue cursa cu un deficit semnificativ. În cele din urmă, au fost clasificaţi pe locul al 10-lea în clasa GTP. În clasamentul general al seriei IMSA, De Phillippi şi Yelloly se află în prezent pe locul al patrulea, fiecare cu 2422 de puncte, la doar 38 de puncte în spatele liderilor, înaintea finalalei sezonului, care are loc la 14 octombrie la Road Atlanta (SUA).

 

La categoria GTD, Madison Snow şi Bryan Sellers şi-au asigurat câştigarea titlului cu o cursă înainte de sfârşitul sezonului. Locul al treilea pe podiumul de la Indianapolis a fost suficient pentru ca piloţii Paul Miller Racing să devină campioni atât în clasamentul general GTD, cât şi în Sprint Cup, pe care o câştigaseră în 2022. În drumul lor către titlu, Snow and Sellers au reuşit cinci victorii de clasă cu #1 BMW M4 GT3, mai mult decât obţinuse anterior orice altă echipă din clasa GTD. Acum, la Petit Le Mans de pe Road Atlanta, în octombrie, au şansa de a câştiga şi titlul de Endurance Cup. La Indianapolis, cele două BMW M4 GT3 înscrise de Turner Motorsport au terminat pe locurile al cincilea, respectiv al şaptelea la categoria GTD.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24/25 April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024; with the World Premieres of the new MINI Aceman and the new BMW i4.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare