Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Group îşi menţine cursul de succes

Zipse: "Pe drumul cel bun pentru a ne îndeplini obiectivele pentru 2023". +++ Marja EBT a companiei: 10,6% în T3 şi 11,9% pentru primele nouă luni. +++ Marja EBIT auto: 9,8% în T3 şi 10,3% pentru acest an. +++ Cash flow disponibil de 5,8 miliarde de euro în segmentul auto după primele nouă luni. +++ Cota livrărilor de automobile electrice creşte la 15,1% în T3. +++ Performanţă record în România, cu o creştere de 59,4% pentru BMW şi 48% pentru MINI. +++ Pragul de peste 4000 livrări BMW a fost atins în premieră în România, performanţa fiind obţinută deja la începutul lunii noiembrie.

Cifre şi informaţii corporate
·
Corporativ
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/München. BMW Group îşi menţine cursul pentru o creştere profitabilă într-un mediu de afaceri volatil. Compania şi-a reafirmat încă o dată poziţia de lider în segmentul premium global, cu o creştere solidă a vânzărilor la 621.699 de automobile premium în trimestrul al treilea şi 1.836.563 de unităţi pentru primele nouă luni (T3 2022: 587.744 de unităţi/+5,8%; 2022: 1.747.838 unităţi/+5,1%).

 

BMW Group a combinat această creştere cu o performanţă financiară solidă: marja EBT pentru primele nouă luni a fost de 11,9% (2022: 19,6%; T3: 10,6%; T3 2022: 11,0%), cu o marjă EBIT în segmentul auto de 10,3% (2022: 8,7%; T3: 9,8%; T3 2022: 8,9%). Excluzând amortizarea activelor BBA din alocarea preţului de achiziţie, marja EBIT a fost de 10,8% în trimestrul al treilea (T3/2022: 10,1%) şi de 11,4% (2022: 11,7%) după nouă luni.

 

Compania este pe cale să furnizeze o marjă EBIT în segmentul auto de 9-10,5% pentru întregul an şi o creştere solidă a livrărilor către clienţi. Se aşteaptă ca această creştere să vină în principal de la modele cu preţuri mai mari şi de la automobilele electrice. Pentru al treilea trimestru, automobilele electrice reprezentau 15,1% din vânzările totale, atingând deja obiectivul de 15% planificat pentru întregul an (2022: 8,9%/+69,7%). Pe parcursul primelor nouă luni, procentul de automobile electrice a urcat la 13,4% (2022: 7,3%/+83,6%).

 

"Al treilea trimestru a arătat încă o dată că produsele puternice generează o cerere puternică - pentru toate tehnologiile de propulsie. Acest lucru ne pune pe drumul cel bun pentru a îndeplini obiectivele mai mari pe care ni le-am propus în august", a declarat Oliver Zipse, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG. "În paralel cu bussinesul de succes de astăzi, stabilim şi cursul viitorului: prin BMW Vision Neue Klasse am prezentat viitorul automobilului la IAA MOBILITY. În acest fel aducem mobilitatea pentru următorul deceniu pe şosele încă din 2025."

 

Tendinţa de creştere pentru BMW a continuat pe multe dintre pieţele auto din lume în trimestrul al treilea: comparativ cu anul precedent, situaţia aprovizionării s-a îmbunătăţit - uşurând satisfacerea cererii de automobile. Livrările BMW Group au înregistrat o tendinţă mai ridicată în principalele regiuni din America şi Europa, în timp ce Asia a fost la egalitate cu anul trecut. Germania şi Europa au înregistrat evoluţii semnificative (Europa: 221.735 unităţi/+12,9%; Germania: 68.569 unităţi/+12,4%), iar piaţa din SUA a înregistrat o creştere solidă de 7,7%, cu un total de 92.218 automobile livrate clienţilor (2022: 85.631 unităţi). În China, BMW Group a livrat 210.659 de unităţi (2022: 214.565/-1,8%). Din ianuarie până în septembrie, marca BMW a înregistrat o uşoară creştere în piaţă (+3,4%), depăşind astfel dezvoltarea globală a pieţei chineze (+2,4%). Totalul livrărilor BMW Group în China a crescut la 603.920 de automobile (594.089 unităţi/+1,7%) în primele nouă luni ale anului. Creşterea uşor redusă faţă de anul anterior s-a datorat în principal schimbării modelului MINI.

 

Pentru România creşterea BMW pentru primele 9 luni de 59,4% a asigurat poziţia numărul unu în segmentul premium. Pe piaţa locală BMW a depăşit pentru prima dată reperul de 4000 de automobile înmatriculate într-un an deja la începutul lunii noiembrie, ceea ce înseamnă un record istoric absolut. MINI are de asemenea o performanţă solidă, cu un plus de 48%, întreptându-se către altă performanţă foarte valoroasă pentru România.

 

Cea mai mare creştere la nivel global a fost în livrările de modele electrice. Între iulie şi septembrie, BMW Group a vândut un total de 93.931 de automobile electrice (2022: 52.305 vehicule/+79,6%). În primele nouă luni ale anului, livrările de automobile electrice aproape s-au dublat, urcând cu 92,6%, la 246.867 de unităţi (2022: 128.195 de unităţi). Această creştere a vânzărilor a provenit în mare parte de la marca BMW, livrările de automobile electrice crescând cu 119,3% în primele nouă luni.

 

Compania continuă cu electrificarea gamei sale de produse: odată cu lansarea noului BMW i5 şi a viitorului Rolls-Royce Spectre, toate cele trei mărci premium vor avea cel puţin o variantă integral electrică în segmentele importante. Până în 2024, unul din cinci automobile noi ale companiei va fi integral electric; până în 2025, unul din patru.

 

Se aşteaptă ca această creştere să primească un nou impuls în trimestrul al patrulea din partea gamei de produse diversificate şi atractive a BMW Group, inclusiv prin noile modele Seria 7, BMW Seria 5 şi BMW X1, acesta din urmă dovedindu-se foarte popular în Europa.

 

Creştere uşoară a veniturilor companiei

Veniturile BMW Group au crescut uşor în trimestrul al treilea, la 38,458 miliarde de euro (2022: 37,176 miliarde €/+3,4%), cu o creştere solidă în primele nouă luni ale anului până la 112,530 miliarde de euro (2022: 103,088 miliarde €/+9,2%) . Pe lângă integrarea completă a activităţii operaţionale a BMW Brilliance Automotive Ltd. (BBA) în segmentul auto, volumele mai mari de vânzări şi efectele pozitive ale mixului de produse au susţinut creşterea. Situaţiile potrivnice au fost cauzate de efectele conversiei valutare, în special pentru renminbi chinez (yuan) şi dolarul american. În primele nouă luni din acest an, cel mai mare impact negativ a venit din costurile de producţie legate de volum.

 

Până la sfârşitul lunii septembrie 2023, rezultatul operaţional al BBA a fost integrat complet şi uniform datorită consolidării complete; în aceeaşi perioadă a anului precedent, acest lucru a fost valabil doar de la 11 februarie 2022. Acest amănunt trebuie luat în considerare în comparaţia de la an la an.

 

Cheltuielile de cercetare şi dezvoltare ale companiei pentru primele trei trimestre au totalizat 5,223 miliarde de euro (2022: 4,894 miliarde €/+6,7%) - ceea ce reprezintă o creştere solidă faţă de anul trecut. Pe lângă cheltuielile de dezvoltare pentru modele noi, cum ar fi noul BMW Seria 5 şi cele ale NEUE KLASSE, cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare s-au concentrat în primul rând pe electrificarea şi digitalizarea suplimentară a parcului de automobile şi pe condusul autonom. De exemplu, sistemul de operare inovator BMW 9 este lansat din acest an. De asemenea, au fost avansate funcţiile de condus Nivel 2+, "hands-free" parţial autonom, la noul Seria 5, şi funcţiile Nivel 3 automatizate avansat.

 

Rata de cercetare şi dezvoltare (conform Codului comercial german) a fost de 4,6% (2022: 4,7%; -0,1 puncte procentuale).

 

Cheltuielile de capital ale BMW Group pentru primele nouă luni au fost semnificativ mai mari, totalizând 5,078 miliarde de euro (2022: 4,680 miliarde €/+8,5%). În al treilea trimestru, cheltuielile de capital de 1,847 miliarde de euro s-au concentrat pe accelerarea lansării electrificării şi a subiectelor legate de digitalizare (2022: 1,751 miliarde €/+5,5%). Cele mai mari cheltuieli au fost cauzate de kiturile modulare electrice de generaţia a cincea şi a şasea şi de construcţia uzinei din Debrecen (Ungaria).

 

Rata de investiţii pentru primele nouă luni a fost de 4,5% şi a rămas la egalitate cu cea a anului precedent (2022: 4,5%). Cheltuielile de capital din al patrulea trimestru vor duce la o creştere a indicelui de investiţii la aproximativ 6% pentru întregul an.

 

Profitul companiei în T3 la acelaşi nivel cu anul anterior

Profitul brut (EBT) al companiei pentru trimestrul al treilea a fost la egalitate cu cel de anul trecut, la 4,063 miliarde de euro (2022: 4,100 miliarde €/-0,9%). EBT include un rezultat financiar de -289 milioane de euro (2022: 418 milioane €), care a fost afectat în principal de evaluarea valorii în tranzacţiile de acoperire a ratei dobânzii. Marja EBT pentru această perioadă a fost de 10,6% (2022: 11,0%). Profitul net al companiei a fost de 2,931 miliarde de euro în trimestrul al treilea (2022: 3,175 milioane €/-7,7%).

 

În primele trei trimestre ale acestui an, BMW Group a raportat profit brut de 13,414 miliarde de euro (2022: 20,256 miliarde €/-33,8%). Ca parte a consolidării complete a BBA, reevaluarea acţiunilor deţinute anterior la BBA de 7,7 miliarde de euro a impulsionat substanţial rezultatul financiar al BMW Group, profitul companiei şi profitul net al acesteia în 2022. Datorită acestui efect de bază, aceste date-cheie au fost semnificativ mai scăzute în primele nouă luni din 2023.

 

Rezultatul financiar pentru această perioadă a totalizat -656 milioane de euro (2022: 9,757 miliarde €) şi a fost afectat în principal de evoluţia vakorii de acoperire a ratei dobânzii. Marja EBT a companiei a fost de 11,9% (2022: 19,6%). În primele trei trimestre, profitul net al BMW Group a totalizat 9,551 miliarde de euro (2022: 16,407 miliarde €/-41,8%).

 

BMW AG continuă programul de răscumpărare de acţiuni

Al doilea program de răscumpărare de acţiuni, în valoare de până la 2,0 miliarde de euro, a fost lansat în iulie 2023 şi este în derulare. A dus la răscumpărarea a 2.659.869 de acţiuni ordinare şi a 530.588 de acţiuni preferenţiale, care au fost recunoscute ca acţiuni de tezaur. Pe parcursul celui de-al treilea trimestru, cele 24.123.400 de acţiuni proprii (22.199.529 de acţiuni ordinare şi 1.923.871 de acţiuni preferenţiale) achiziţionate între iulie 2022 şi iunie 2023, ca parte a primului program de răscumpărare de acţiuni de 2,0 miliarde de euro, au fost retrase. Capitalul social a fost redus cu 24.123.400 de euro.

 

EBIT solidă în T3 pentru segmentul auto, creştere semnificativă pentru primele nouă luni

În segmentul auto, veniturile din trimestrul al treilea au fost la acelaşi nivel cu cele de anul trecut, totalizând 32,096 miliarde de euro (2022: 32,290 miliarde €/-0,6%). Excluzând dificultăţile create de conversia valutară, în special de la renminbi (yuan) chinezesc şi dolarul american, veniturile au înregistrat o creştere solidă de +6,5%.

 

Situaţiile favorabile au fost create de volume mai mari de vânzări. În perioada de nouă luni, un efect pozitiv al preţului a contribuit şi el la creşterea solidă a veniturilor de 6,7% (ajustat pentru efectele conversiei valutare: +10,9%), la 94,994 miliarde de euro (2022: 89,031 miliarde €).

 

La rândul lor, vânzările mai mari de automobile au crescut costurile de vânzare, care au fost, de asemenea, atenuate de efectele valutare. În plus, amortizarea din alocarea preţului de achiziţie pentru activele BBA de aproximativ 0,3 miliarde de euro a fost inclusă în costul vânzărilor în al treilea trimestru (2022: 0,4 miliarde €).

 

Profitul anterior rezultatului financiar (EBIT) pentru trimestrul al treilea a profitat de un volum mai mare de vânzări şi s-a ridicat la 3,135 miliarde de euro (2022: 2,873 miliarde €/+9,1%). Performanţa operaţională puternică a segmentului auto a fost subliniată de creşterea de la an la an a marjei EBIT, care a ajuns la 9,8% (2022: 8,9%). Excluzând amortizarea activelor BBA din alocarea preţului de achiziţie, marja EBIT a fost de 10,8% (T3/2022: 10,1%).

 

În primele nouă luni ale anului, segmentul auto a înregistrat o creştere semnificativă, cu EBIT de 9,810 miliarde de euro (2022: 7,703 miliarde €/+27,4%). Marja EBIT pentru primele trei trimestre a fost de 10,3% (2022: 8,7%). Excluzând amortizarea activelor BBA din alocarea preţului de achiziţie, marja EBIT a fost de 11,4% (2022: 11,7%).

 

"Ne direcţionăm afacerea principală pe o cale de creştere profitabilă pe termen lung. Pentru a realiza acest lucru, facem investiţii semnificative în viitorul nostru: digitalizăm şi electrificăm produsele noastre şi aducem întreaga companie într-o nouă eră. Ne consolidăm capacităţile de inovaţie şi creăm valoare pentru acţionarii noştri. Cererea solidă a clienţilor ne arată că suntem pe drumul cel bun", a declarat Walter Mertl, membru al Consiliului de Administraţie, responsabil pentru Finanţe.

 

Cash flow disponibil în segmentul auto a fost de 2,618 miliarde de euro (2022: 2,106 miliarde €/+24,3%) în trimestrul al treilea. La sfârşitul lunii septembrie 2023, a totalizat 5,759 miliarde de euro (2022: 9,876 miliarde €/-41,7%). Anul precedent încă includea efectul pozitiv unic de cinci miliarde de eurp din consolidarea completă a BMW Brilliance.

 

"Cash flow disponibil din segmentul auto ilustrează puterea financiară a activităţii noastre principale. În ciuda investiţiilor ample în transformarea companiei, beneficiem, într-un mediu volatil, de cash inflows stabile. În al patrulea trimestru, intenţionăm să ne reducem stocul - ceea ce va aduce beneficii  pentru cash flow disponibil. Pe de altă parte, creşterea ratei de capital la aproximativ 6% (final T3 2023: 4,5%) şi creşterea sezonieră obişnuită a costurilor, precum şi plăţile mai mari ale impozitelor vor afecta în mod semnificativ cash flow disponibil în T4", a spus Mertl.

 

Compania se aşteaptă la un cash flow disponibil de cel puţin 6 miliarde de euro pentru întregul an 2023.

 

Tendinţă ascendentă în segmentul Financial Services

Financial Services ale BMW Group au raportat o creştere a numărului de contracte noi şi a volumului de noi afaceri retail în al treilea trimestru, deoarece volumul mediu de finanţare per automobil a crescut în perioada de raportare.

 

Rata de penetrare, procentul de automobile BMW Group noi închiriate sau finanţate de segmentul Financial Services, pentru trimestrul al treilea a fost de 38,0% (2022: 38,3%/-0,3 puncte procentuale).

 

Profitul brut al segmentului în al treilea trimestru a înregistrat o creştere solidă, la 747 milioane de euro (2022: 691 milioane €/+8,1%).

 

În primele nouă luni ale anului, segmentul a raportat un profit brut de 2,451 miliarde de euro (2022: 2,672 miliarde €/-8,3%). Scăderea a rezultat din creşterea costurilor de refinanţare şi din portofoliul de contracte mai scăzut. Financial Services ale BMW Group au beneficiat din veniturile constant mari din vânzări la final de leasing.

 

Rata pierderilor de credit a rămas la un nivel istoric scăzut de 0,15%. Segmentul este acoperit în mod adecvat împotriva riscului.

 

Segmentul moto îşi intensifică din nou livrările în anul centenarului

Segmentul moto a livrat clienţilor 52.037 de motociclete şi scutere BMW în trimestrul al treilea, atingând acelaşi nivel ridicat ca anul trecut (2022: 51.778 unităţi/+0,5%). Datorită portofoliului său de produse atractive şi, în special, modelelor noi, cum ar fi fascinantul Power Roadster M 1000 R, vânzările au crescut uşor la 164.908 unităţi în primele nouă luni (2022: 159.333 unităţi/+3,5%).

 

Veniturile segmentului din al treilea trimestru au totalizat 650 milioane de euro (2022: 822 milioane €/ -20,9%; excluzând conversia valutară: -18,1%). În principal din cauza modificării calendarului de lansare a modelelor faţă de anul precedent, EBIT pentru al treilea trimestru a scăzut la -4 milioane de euro (2022: 87 milioane €/-104,6%), rezultând o marjă EBIT negativă de -0,6% (T3 2022: 10,6%).

 

În primele trei trimestre din acest an, veniturile BMW Motorrad au crescut uşor, la 2,571 miliarde de euro (2022: 2,485 miliarde €/+3,5%; excluzând conversia valutară: +5,5%). EBIT a segmentului pentru primele nouă luni a scăzut uşor faţă de anul precedent, la 308 milioane de euro (2022: 322 milioane €/-4,3%). Marja EBIT pentru primele nouă luni a fost de 12,0% (2022: 13,0%).

 

Viitoarea lansare pe piaţă a noului R 1300 GS în trimestrul al patrulea va fi cel mai important moment de produs al anului. Fiind cea mai de succes motocicletă premium din lume, Boxer GS reproiectat, cu numeroasele sale inovaţii, ar trebui să fie unul dintre principalii factori de vânzări profitabile din segmentului.

 

BMW Group confirmă previziunile

BMW Group prognozează o creştere generală pentru pieţele auto globale de la an la an. În Europa şi în SUA, pieţele ar trebui să crească puternic în 2023. Cele mai optimiste prognoze pentru piaţa auto din China se aşteaptă la o uşoară creştere de la an la an.

 

Pentru restul anului, compania se aşteaptă la o dezvoltare stabilă a afacerii şi îşi confirmă prognoza pentru anul financiar 2023 pentru toate segmentele. Aceasta presupune ca deteriorarea condiţiilor geopolitice şi macroeconomice să nu fie una semnificativă.

 

Datorită disponibilităţii îmbunătăţite a automobilelor, a unui volum sănătos de comenzi şi a creşterii volumului în ansamblu, compania plănuieşte o creştere solidă a livrărilor către clienţii din întreaga lume în 2023.

 

Luând în considerare indicaţiile privind volumul vânzărilor, BMW Group se aşteaptă ca marja EBIT din segmentul auto să se situeze în intervalul 9-10,5% pentru întregul an.

 

Prognoza prevede o uşoară creştere a livrărilor în segmentul moto pentru întregul an. Marja EBIT va rămâne în intervalul-ţintă de 8-10%. Randamentul capitalului propriu (RoE) în segmentul Financial Services este estimat să fie între 16 şi 19%.

 

Profitul brut al companiei va scădea semnificativ. Fără efectul unic al anului 2022, profitul brut al BMW Group pentru anul 2023 ar fi mai mare decât în anul precedent.

 

Aceste obiective vor fi atinse cu un număr de angajaţi uşor în creştere.

 

BMW Group se angajează să crească profitabil pe termen lung, pe măsură ce îşi continuă procesul de transformare. Prin investiţii sistematice şi angajamentul de a fi pacesetter şi un vector al inovaţiei în industria sa, BMW Group aspiră la un rol de lider în segmentul premium global.

 

 

BMW Group - privire de ansamblu

T3 2023

T3 2022

Evoluţie (%)

Livrări către clienţi

 

 

 

Automobile 1 (unităţi)

621.699

587.744

5,8

Din care:
BMW (unităţi)

549.941

517.638

6,2

MINI (unităţi)

70.384

68.596

2,6

Rolls-Royce (unităţi)

1.374

1.510

-9,0

Motociclete (unităţi)

52.037

51.778

0,5

Angajaţi (la 31 decembrie 2022)

149.475

 

 

Marjă EBIT segment auto (%)

9,8

8,9

+0,9 puncte %

Marjă EBIT segment moto (%)

-0,6

10,6

-11,2 puncte %

Marjă EBT 2 (%)

10,6

11,0

-0,4 puncte %

Venituri (miliarde €)

38,458

37,176

3,4

Din care:
Automobile (miliarde €)

32,096

32,290

-0,6

Motociclete (milioane €)

650

822

-20,9

Financial Services (miliarde €)

9,102

8,785

3,6

Alte entităţi (milioane €)

3

3

0,0

Eliminări (miliarde €)

-3,393

-4,724

-28,2

Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) (miliarde €)

4,352

3,682

18,2

Din care:
Automobile (miliarde €)

3,135

2,873

9,1

Motociclete (milioane €)

-4

87

-104,6

Financial Services (milioane €)

740

679

9,0

Alte entităţi (milioane €)

-8

-13

-38,5

Eliminări (milioane €)

489

56

773,2

Profit brut (EBT) (miliarde €)

4,063

4,100

-0,9

Din care:
Automobile (miliarde €)

3,043

2,963

2,7

Motociclete (milioane €)

-2

89

-102,2

Financial Services (milioane €)

747

691

8,1

Alte entităţi (milioane €)

-5

296

-101,7

Eliminări (milioane €)

280

61

359,0

Impozit pe profit (miliarde €)

-1,132

-925

22,4

Profit net (miliarde €)

2,931

3,175

-7,7

Venituri per acţiune (ordinară/preferenţială)3 (€)

4.20

4.25

-1,2

1 Livrările includ joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive Ltd., Shenyang.

2 Raportul dintre profitul brut al companiei şi veniturile BMW Group.

3 Acţiuni ordinare/preferenţiale. Profiturile per acţiune preferenţială sunt calculate prin distribuirea profiturilor necesare pentru acoperirea dividendului suplimentar de 0,02 euro per acţiune preferenţială proporţional pe trimestrul exerciţiului financiar corespunzător.

BMW Group - privire de ansamblu

După T3 2023

După T3 2022

Evoluţie (%)

Livrări către clienţi

 

 

 

Automobile 1 (unităţi)

1.836.563

1.747.838

5,1

Din care:
BMW1 (unităţi)

1.621.267

1.533.866

5,7

MINI1 (unităţi)

210.741

209.271

0,7

Rolls-Royce1 (unităţi)

4.555

4.701

-3,1

Motociclete (unităţi)

164.908

159.333

3,5

Angajaţi (la 31 decembrie 2022)

149.475

 

 

Marjă EBIT segment auto (%)

10,3

8,7

+1,6 puncte %

Marjă EBIT segment moto (%)

12,0

13,0

-1,0 puncte %

Marjă EBT 2 (%)

11,9

19,6

-7,7 puncte %

Venituri (miliarde €)

112,530

103,088

9,2

Din care:
Automobile (miliarde €)

94,994

89,031

6,7

Motociclete (miliarde €)

2,571

2,485

3,5

Financial Services (miliarde €)

26,723

26,036

2,6

Alte entităţi (milioane €)

9

6

50,0

Eliminări (miliarde €)

-11,767

-14,470

-18,7

Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT) (miliarde €)

14,070

10,499

34,0

Din care:
Automobile (miliarde €)

9,810

7,703

27,4

Motociclete (milioane €)

308

322

-4,3

Financial Services (miliarde €)

2,449

2,627

-6,8

Alte entităţi (milioane €)

-13

-187

-93,0

Eliminări (milioane €)

1.516

34

4358,8

Profit brut (EBT) (miliarde €)

13,414

20,256

-33,8

Din care:
Automobile (miliarde €)

9,611

15,909

-39,6

Motociclete (milioane €)

311

326

-4,6

Financial Services (miliarde €)

2,451

2,672

-8,3

Alte entităţi (milioane €)

112

1.258

-91,1

Eliminări (milioane €)

929

91

920,9

Impozit pe profit (miliarde €)

-3,863

-3,849

0,4

Profit net (miliarde €)

9,551

16,407

-41,8

Venituri per acţiune (ordinară/preferenţială)3 (€)

13,90

23,88

-41,8

1 Livrările includ joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive Ltd., Shenyang.

2 Raportul dintre profitul brut al companiei şi veniturile BMW Group.

3 Acţiuni ordinare/preferenţiale. Profiturile per acţiune preferenţială sunt calculate prin distribuirea profiturilor necesare pentru acoperirea dividendului suplimentar de 0,02 euro per acţiune preferenţială proporţional pe trimestrul exerciţiului financiar corespunzător.

 

GLOSAR - explicarea principalilor indici de performanţă

 

BEV

Automobile electrice pe baterii

 

Livrări către clienţi

Un automobil nou sau folosit va fi înregistrat ca livrare odată ce este înmânat utilizatorului final (include şi clienţii de leasing din contracte de leasing cu BMW Financial Services). În SUA şi Canada, utilizatorii finali includ şi (1) dealerii atunci când desemnează un automobil ca înlocuitor de service sau maşină demo şi (2) dealerii şi alte terţe părţi când cumpără un automobil de companie la licitaţie sau direct de la BMW Group. Livrările pot fi făcute de BMW AG, de una dintre subsidiarele sale internaţionale, un dealer BMW Group sau dealeri terţi independenţi. Marea majoritate a livrărilor - şi, prin urmare, raportarea livrărilor către BMW Group - este făcută de dealeri terţi independenţi. Livrările retail de automobile în timpul unei anumite perioade de raportare nu se corelează direct cu veniturile pe care BMW Group le recunoaşte pentru acea perioadă de raportare anume.

 

EBIT

Profit anterior exerciţiului financiar. Profitul anterior exerciţiului financiar cuprinde veniturile, mai puţin costurile de vânzări, cheltuielile de vânzări şi administrative şi valoarea netă a altor venituri şi cheltuieli operaţionale.

 

Marja EBIT

Profit/pierdere anterior exerciţiului financiar ca procent din venituri.

 

EBT

EBIT plus financial result.

 

Marjă EBT

Profit/pierdere ca procent din venituri

 

PHEV

Automobile plug-in hybrid

 

RoCE

Rentabilitatea capitalului angajat (RoCE). RoCE în segmentele auto şi moto este măsurată pe baza profitului de segment relevant anterior rezultatului financiar şi a valorii medii a capitalului angajat - la sfârşitul ultimelor cinci trimestre - în segmentul în cauză. Capitalul angajat corespunde sumei tuturor activelor operaţionale curente şi imobilizate, minus pasivele care, în general, nu implică dobândă.

 

RoE

Rentabilitatea capitalului propriu (RoE). RoE în segmentul Financial Services este calculat ca profit brut de segment, împărţit la valoarea medie a capitalului propriu - la sfârşitul ultimelor cinci trimestre - atribuibil segmentului de Financial Services.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24/25 April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024; with the World Premieres of the new MINI Aceman and the new BMW i4.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare