Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Start producţie BMW Seria 5 Touring; patru concepte de propulsie - o singură promisiune: sportivitate în serie

Noul BMW Seria 5 Touring sărbătoreşte începutul producţiei la uzina din Dingolfing. +++ Pentru prima oară disponibil şi electric. +++ BMW i5 Touring este al patrulea model electric al uzinei din Bavaria Inferioară. +++ Investiţie de aproximativ 80 de milioane de euro pentru pregătirea producţiei.

G61
·
Touring
·
BMW Welt, Museum, fabrici
·
Fabrici
·
Seria 5
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(2x, 781,38 KB)
  
Photos(9x, 60,1 MB)
Dingolfing

Bucureşti/Dingolfing. Uzina BMW Group din Dingolfing a sărbătorit astăzi începerea oficială a producţiei pentru noul BMW Seria 5 Touring. Noul venit este primul automobil premium din segmentul său care prezintă nu doar o propulsie pe benzină, diesel sau plug-in hybrid, ci şi una electrică. Aceasta face ca, în mai puţin de trei ani, BMW i5 Touring să fie al patrulea model electric care a intrat în producţia de serie la uzina din Dingolfing.

 

"BMW Seria 5 Touring este deosebit de important pentru Germania şi piaţa europeană şi mulţi clienţi l-au aşteptat", a declarat directorul uzinei, Christoph Schröder. Dar la sfârşitul lunii mai, aşteptarea va lua sfârşit, pentru că atunci noul Touring - ajuns la a şasea generaţie - va ajunge în showroomurile dealerilor, iar primele maşini vor fi livrate clienţilor, inclusiv în România. Acum, noul model este deja disponibil pentru comenzi.

 

De la lansarea primei generaţii în 1991, uzina din Dingolfing, aflată în Bavaria Inferioară, a fost singurul producător al BMW Seria 5 Touring, cu peste 1,2 milioane de unităţi produse de-a lungul anilor. La fel ca predecesorul său, noul BMW Seria 5 Touring - indiferent de sistemul de propulsie - este fabricat în mod flexibil alături de modelele BMW Seria 5 Sedan şi BMW Seria 4 şi Seria 6, toate pe o singură linie de producţie. Investiţiile în uzină pentru noul BMW Seria 5 Touring se ridică la circa 80 de milioane de euro.

 

"Pentru noi aici, la Dingolfing, BMW Seria 5 face parte din ADN-ul nostru", a explicat directorul uzinei, Christoph Schröder, "iar lansarea noului Touring reprezintă următorul pas în reînnoirea seriei noastre de modele de succes". Anul trecut, automobilele BMW Seria 5 au reprezentat aproximativ o treime din producţia de la Dingolfing. Dar cu Touring disponibil acum, datele ar putea creşte semnificativ în 2024, cu potenţialul de a se apropia de pragul de 50%.

 

Uzina BMW Group din Dingolfing

Uzina din Dingolfing este cea mai mare locaţie europeană de producţie a BMW Group. În fiecare zi, peste 1.500 de automobile Seria 4, Seria 5, Seria 6, Seria 7 şi Seria 8, precum şi noul BMW iX părăsesc linia de asamblare. În 2023, uzina a produs aproximativ 292.000 de automobile.

 

În prezent, uzina are o forţă de muncă de peste 18.500 de angajaţi, precum şi 900 de stagiari în 15 domenii. Prin aceasta, locaţia este nu numai cel mai mare angajator din regiune, ci şi una dintre cele mai mari baze de producţie industrială şi de formare profesională din Germania.

 

Pe lângă automobile, componentele de automobile precum piese presate sau cele pentru şasiu şi tren de rulare sunt şi ele produse la Dingolfing. În uzina de componente 2.2 se află Centrul de Competenţă al BMW Group pentru Producţia de Motoare Electrice, care aprovizionează uzinele BMW Group din lumea întreagă cu motoare electrice şi baterii de înaltă tensiune pentru automobile plug-in hybrid sau electrice.

 

De asemenea, locaţia face caroserii brute pentru toate modelele Rolls-Royce. Aşa-numitul Dynamic Centre, un punct de tranzit şi spaţiu de stocare de mari dimensiuni, este piesa centrală a logisticii aftersales a BMW Group şi furnizează organizaţiei retail BMW şi MINI din lumea întreagă piese şi accesorii originale.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24/25 April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024; with the World Premieres of the new MINI Aceman and the new BMW i4.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare