Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Juniorii BMW Motorsport au sărbătorit victoria la clasă cu BMW M235i Racing în cursa de 12 ore de la Brno

A doua cursă de anduranţă a sezonului, după cursa de 24 de ore de la Zolder (Belgia), a fost un succes răsunător pentru juniorii BMW Motorsport. În cursa de 12 ore de la Brno (Cehia), Victor Bouveng (Suedia), Nick Cassidy (Noua Zeelandă) şi Trent Hindman (SUA) au sărbătorit victoria la clasă alături de instructorul-şef Dirk Adorf (Germania).

2015
·
Motorsport Automotive
·
Talent Promotion
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/Brno, 12 octombrie 2015. A doua cursă de anduranţă a sezonului, după cursa de 24 de ore de la Zolder (Belgia), a fost un succes răsunător pentru juniorii BMW Motorsport. În cursa de 12 ore de la Brno (Cehia), Victor Bouveng (Suedia), Nick Cassidy (Noua Zeelandă) şi Trent Hindman (SUA) au sărbătorit victoria la clasă alături de instructorul-şef Dirk Adorf (Germania). După 286 de tururi pe circuitul cu o lungime de 5,403 kilometri, la comenzile #174 BMW M235i Racing, Bouveng a trecut linia de sosire pe locul al 22-lea în clasamentul general şi pe prima poziţie în categoria SP3.

La ora 12.00, la o săptămână după victoria reuşită în finala sezonului din Continental Tire Sports Car Challenge (CTSCC) ce a avut loc la Road Atlanta (SUA), Hindman a luat startul de pe locul al 36-lea al grilei. Datorită tuturor piloţilor care au avut evoluţii perfecte, maşina înscrisă de BMW Motorsport în colaborare cu Walkenhorst Motorsport şi-a făcut loc prin pluton şi a încheiat ca cel mai bine clasat model BMW M235i Racing. Sărbătorirea pe podium a surprinzătorului succes - imediat după miezul nopţii - a fost recompensa pentru colaborarea strânsă a tuturor de-a lungul ultimelor luni.

Louis Delétraz (Elveţia), cel de-al patrulea junior BMW Motorsport al generaţiei 2015, a fost şi el prezent la Brno, dar nu s-a aflat la comenzile BMW M235i Racing. Cu toate acestea, el a participat la întâlniri şi le-a ţinut pumnii colegilor săi. Acum, el se concentrează pe finala stagiunii din Eurocup Formula Renault 2.0, care va avea loc în week-endul următor, unde se luptă pentru titlu.

Declaraţiile piloţilor după cursă

Dirk Adorf (instructor-şef): Această victorie la clasă este cireaşa de pe tort a unei performanţe remarcabile a juniorilor noştri în cursa de 12 ore de la Brno. Au excelat în munca de echipă şi în reglarea maşinii pentru diferitele necesităţi ale fiecărui pilot. Nu au făcut nici o greşeală de-a lungul cursei - iar acest lucru a fost un factor important într-o cursă de anduranţă. Au pilotat cu multă inteligenţă. Sunt mândru de ei.

Victor Bouveng: A fost o cursă fantastică pentru noi. Sunt încântat de acest rezultat deosebit la ultima noastră cursă comună din acest an. Suntem o echipă bună şi am putut să ne dovedim calităţile în faţa unei concurenţe puternice la Brno. Ne-am învăţat lecţia după prima cursă de anduranţă de la Zolder. Sunt fericit cu performanţa mea, întrucât nu am făcut nici o greşeală.

Nick Cassidy: A fost o performanţă bună a întregii echipe şi a coechipierilor mei. A fost prima mea cursă de anduranţă într-un turism, pentru că nu am putut participa la Zolder. Am învăţat multe într-un interval de timp scurt şi sunt încântat atât cu victoria la clasă, cât şi cu performanţa mea.

Trent Hindman: Două victorii într-o săptămână - este fantastic! Trăiesc un sentiment foarte special să sărbătoresc victoria la clasă aici, în Europa, la doar câteva zile după cursa de la Road Atlanta. Le mulţumesc celor de la BMW Motorsport, Walkenhorst Motorsport şi coechipierilor mei. A fost o onoare să lucrez cu ei şi să port culorile BMW Motorsport.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24/25 April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024; with the World Premieres of the new MINI Aceman and the new BMW i4.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare