PressClub Romania · Article.
IMSA: Locul al cincilea pentru BMW M Hybrid V8 la Laguna Seca - Turner Motorsport pe podiumul GTD
16.05.2023 Comunicat de presă
Augusto Farfus şi Philipp Eng au dus #24 BMW M Hybrid V8 pe locul al cincilea în Laguna Seca. +++ Connor De Phillippi şi Nick Yelloly au fost o vreme în disputa pentru podium, dar au pierdut teren spre finalul cursei. +++ Locul al doilea pentru #97 BMW M4 GT3 al Turner Motorsport în clasa GTD.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/Laguna Seca. La a patra rundă a IMSA WeatherTech SportsCar Championship de la Laguna Seca (SUA), BMW M Team RLL a trecut de puţin pe lângă al treilea podium consecutiv. În cursa de două ore şi 40 de minute, Augusto Farfus (Brazilia) şi Philipp Eng (Austria) au terminat pe locul al cincilea cu #24 BMW M Hybrid V8. Coechipierii lor, Connor De Phillippi (SUA) şi Nick Yelloly (Marea Britanie), care terminaseră pe locul al doilea la Sebring şi Long Beach (SUA), s-au luptat pentru un loc pe podium pentru o lungă perioadă de timp, dar în faza finală a cursei au retrogradat în clasament pe locul al optulea în clasa GTP. La categoria GTD, Bill Auberlen şi Chandler Hull (ambii SUA) au dus #97 BMW M4 GT3 înscris de Turner Motorsport pe locul al doilea al clasei.
Cele două BMW M Hybrid V8 au început puternic şi au recuperat mai multe poziţii în primele tururi, după ce au plecat de pe locurile al şaptelea, respectiv al optulea. În prima jumătate a cursei, ele s-au menţinut în plutonul strâns al categoriei GTP, maşina #25 în special menţinând un ritm constant pe circuit şi viza un loc pe podium. În a doua jumătate a cursei, strategia a devenit un factor crucial, deoarece Laguna Seca WeatherTech Raceway este renumit pentru cât de mult solicită anvelopele. În timpul ultimului pit stop, BMW M Team RLL a schimbat toate cele patru anvelope ale #24 BMW M Hybrid V8, în timp ce maşina #25 a primit doar două cauciucuri noi. Acest lucru a permis lui Farfus şi Eng să-şi menţină locul al cincilea în faza finale, în timp ce Yelloly şi De Phillippi au coborât de pe locul al treilea pe al optulea.
În clasa GTD, Turner Motorsport a oferit o performanţă puternică cu ambele BMW M4 GT3. Bill Auberlen şi Chandler Hull au sărbătorit un podium datorită locului al doilea, în timp ce coechipierii Robby Foley şi Patrick Gallagher (ambii SUA) au terminat pe locul al şaptelea. Câştigători ai clasei la Sebring şi Long Beach, Madison Snow şi Bryan Sellers (ambii SUA), care formează echipajul Paul Miller Racing, au avut probleme cu uzura anvelopelor de această dată şi au terminat pe poziţia a zecea.
Declaraţii după cursă
Andreas Roos (director BMW M Motorsport): "Acesta nu este rezultatul la care am sperat. După calificări departe de a fi perfecte, am reuşit să îmbunătăţim maşinile şi să arătăm o performanţă bună în cursă, dar în final nu am putut lupta pentru clasare pe locurile fruntaşe. Le mulţumesc piloţilor, tuturor membrilor BMW M Team RLL şi BMW M Motorsport pentru eforturile depuse. Felicitări echipei Turner Motorsport şi piloţilor Bill Auberlen şi Chandler Hull pentru locul al doilea în clasa GTD."