Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Steyr devine electric: BMW Group lansează producţia de serie de motoare electrice pentru Neue Klasse

Primele motoare electrice de la uzina Steyr. +++ Nedeljković, membru al CA şi responsabil pentru Producţie: "Punem bazele viitorului". +++ Motoare electrice Gen6 pentru Neue Klasse. +++ Deschiderea tehnologică drept avantaj competitiv.

Tehnologie
·
Corporativ
·
Motoare, tren de rulare
·
Electrificare
·
BMW Welt, Museum, fabrici
·
Fabrici
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Christian Marxt
BMW Group

Downloads.

  
Attachments(1x, 93,95 KB)
  
Photos(10x, 162,59 MB)

Bucureşti/München/Steyr. Uzina BMW Group din Steyr a început astăzi producţia de serie a motorului electric pentru Neue Klasse. "Astăzi, punem bazele viitorului BMW Group", a declarat Milan Nedeljković, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru Producţie. "Fiind prima unitate de producţie pentru motorul electric Gen6, uzina din Steyr este esenţială pentru Neue Klasse şi pentru dezvoltarea continuă a reţelei noastre globale de producţie." Motorul electric pentru a şasea generaţie BMW eDrive (Gen6) este primul sistem de propulsie electric produs la uzina din Steyr (Austria). De acolo, va fi livrat în întreaga reţea de producţie, punând baza pentru sistemul de propulsie pentru Neue Klasse. "Acum trei ani, am anunţat că vom construi acest motor electric la Steyr. Astăzi, suntem mândri să-l livrăm", a declarat Klaus von Moltke, vicepreşedinte executiv BMW AG pentru Producţie de Motoare şi director al uzinei din Steyr. "Ceea ce astăzi lansăm aici este mai mult decât o simplă creştere a producţiei. Este un angajament ferm faţă de Europa, faţă de tehnologie şi faţă de viitor."

 

Deschidere tehnologică: uzina din Steyr, centru de competenţă pentru sisteme de propulsie

Între lansarea proiectului în 2022 şi 2030, BMW Group investeşte peste un miliard de euro în extinderea competenţei în dezvoltare şi producţie pentru sisteme de propulsie electrice la locaţia din Steyr. Această extindere a capacităţii va asigura că uzina rămâne lider a BMW Group în domeniul sistemelor de propulsie. De peste 40 de ani, uzina a dezvoltat şi fabricat motoare termice pentru mărcile BMW şi MINI. Această vastă experienţă şi competenţă în domeniul sistemelor de propulsie fac din uzina de motoare unitatea ideală pentru a produce motoarele electrice Gen6. Locaţia va continua să producă în paralel motoare diesel şi pe benzină. "Deschiderea tehnologică este punctul nostru forte - ne oferă flexibilitatea necesară pentru a asigura locuri de muncă pe termen lung", a declarat von Moltke. Aproximativ 1.000 de angajaţi vor lucra în noul secţie de asamblare a motoarelor electrice. În funcţie de cererea globală, jumătate din forţa de muncă totală a locaţiei din Steyr ar putea fi angajată în mobilitate electrică până în 2030. Von Moltke: "Steyr va rămâne centrul competenţei noastre în domeniul sistemelor de propulsie - atât pentru motoarele termice, cât şi pentru mobilitate electrică."

 

Componente ale sistemului de propulsie produse la Steyr, carcase din aluminiu de la Landshut

Rotorul, statorul, transmisia şi invertorul - toate componentele de bază ale sistemului de propulsie electrică inovator şi foarte compact - vor fi fabricate la uzina din Steyr. Carcasa motorului electric va fi produsă la turnătoria de aluminiu a uzinei din Landshut şi prelucrată ulterior la Steyr. Invertorul va fi produs într-un nou mediu intern, curat, marcând intrarea producătorului austriac de motoare în domeniul ingineriei electrice. Componentele sistemului de propulsie electrică de la Steyr vor fi asamblate pe două linii noi. Conceptul general de producţie pentru sistemul de propulsie electrică Gen6 urmează principiul unui sistem modular, ceea ce face posibilă producerea extrem de flexibil a diferitelor derivate ale sistemului de propulsie electrică pentru întreaga gamă de modele Neue Klasse. Conceptul modular generează economii de scară pozitive şi economii de costuri atât în dezvoltare, cât şi în producţie. De asemenea, îmbunătăţeşte scalabilitatea volumelor de producţie şi menţine producţia, reţelele de aprovizionare şi achiziţiile extrem de flexibile.

 

Îmbunătăţiri importante ale motorului electric

Motorul electric a suferit o dezvoltare semnificativă pentru Gen6: rotorul, statorul şi invertorul au fost proiectate în ansamblu pentru noua arhitectură de 800V a tehnologiei Gen6, maximizând capacităţile de performanţă şi eficienţa sistemului de propulsie. Acum, pentru invertor sunt utilizate tehnologia de 800V şi tehnologia semiconductorilor din carbură de siliciu (SiC) pentru a creşte eficienţa. Complet integrat în carcasa motorului electric, invertorul transformă curentul continuu de la bateria de înaltă tensiune în curent alternativ pentru motorul electric.

 

Masa, costurile şi pierderile de energie mai mici duc la o eficienţă mai mare a automobilului

Per total, utilizarea inteligentă a noilor tehnologii în sistemul de propulsie electrică şi dezvoltarea sistematică suplimentară a sistemelor existente produc rezultate remarcabile. Compararea viitorului BMW iX3 50 xDrive cu un model xDrive Gen5 arată următoarele îmbunătăţiri ale motorului electric: "Pierderea de energie este redusă cu 40%, costurile cu 20%, iar masa cu 10%. Toate acestea contribuie semnificativ la creşterea cu aproximativ 20% a eficienţei generale a automobilului", explică Martin Kaufmann, vicepreşedinte executiv BMW AG pentru Dezvoltarea globală a Sistemului de Propulsie. Designul eficient al sistemului de propulsie, împreună cu conţinutul ridicat de energie al bateriei de înaltă tensiune, permite o autonomie de până la 800 km (WLTP) pentru BMW iX3 50 xDrive, primul model din Neue Klasse.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Streaming

JAPAN MOBILITY SHOW.

Click here

Here you can see the webcast of the BMW Group Keynote at the Japan Mobility Show 2025. 

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures

Search with attachment language.

Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Dutch
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Slovakia
  • Spanish
Updates
Top-Topic

Set publication time.

no Selection
  • no Selection
  • past 24 hours
  • past Week
  • past Month
  • past Year
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare